Metode inovatoare de diagnostic și tratament al cancerului accesibile pacienților români 2023-12-05T01:18:14+00:00


Metode inovatoare de diagnostic și tratament al cancerului accesibile pacienților români.

La finalul săptămânii trecute, renumitul spital privat Wiener Privatklinik – WPK din Austria a organizat, la București, seminarul oncologic cu tema „Metode inovatoare de diagnostic și tratament al cancerului. Soluții de ultimă generație pentru cancerul de prostată”, la care au participat pacienți, aparținători ai acestora, medici austrieci, reprezentanți ai CityMed Center, parte a grupului CityDent, fondat de medicul Rodica Ghionea, partener, de la începutul acestui an, al WPK, personalități din lumea medicală sau susținătoare ale programelor de sănătate.

Participanții au primit, de la experți reputați în domeniul uro-oncologiei la nivel european, informații despre soluțiile de ultimă oră pentru tratarea cancerului de prostată, iar de la reprezentanții CityMed Center și Wiener Privatklinik au aflat cum anume pot beneficia de serviciile spitalului. O prezență remarcabilă la acest seminar a fost Ilie Năstase, un puternic susținător al programelor profilactice care oferă o viață de calitate.

City Med Center acordă pacienților români consultanță și asistență în accesarea celor 10 centre medicale de competență ale WPK, care acoperă toate ariile clinice, de la consultații și prevenție până la diagnostic de precizie și tratamente de ultimă generație, folosind cele mai noi abordări terapeutice și tehnici chirurgicale.

„Parteneriatul cu spitalul Wiener Privatklinik din Viena oferă pacienților români posibilitatea de a avea acces, în cel mai scurt timp, la servicii medicale de înaltă calitate, asigurate de un spital reputat pe plan mondial. La City Med Center, știm cât de important este pentru o persoană cu o afecțiune medicală să poată apela cu încredere la personal medical calificat. Este misiunea noastră să oferim românilor suportul optim în ceea ce privește comunicarea cu personalul medical din Austria”

a declarat doamna doctor Rodica Ghionea.

Simplitate și rapiditate în accesarea alternativelor medicale din Austria

Personalul City Med Center, aflat la dispoziția pacienților români, primește dosarul medical pe care îl trimite partenerilor WPK pentru o analiză preliminară de specialitate. Compania City Med Center se ocupă de toate detaliile: facilitează discuția cu medicii, face programările, trimite investigațiile medicale necesare și, foarte important, este alături de pacienți pe tot parcursul tratamentului, oferindu-le îndrumări și indicații de la început până la finalul acestuia.


Pacienții români beneficiază de asistență medicală multidisciplinară, susținută de unii dintre cei mai buni medici și cercetători din lume, precum și de soluții personalizate de tratament, bazate pe cele mai recente ghiduri științifice și inovații în medicină.

„Oferim întregul spectru de diagnostic și tratament în conformitate cu standardele universitare. Ceea ce putem oferi începe cu cele mai sofisticate instrumente de diagnostic PET-CT, RMN și altele, precum și cei mai buni medici care le interpretează. Avem, la WPK, o comisie multidisciplinară de specialiști, numită tumor board, unde se discută fiecare caz în parte”

a declarat Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Director medical al spitalului Wiener Privatklinik, profesor de oncologie medicală și imunologie clinică.


La seminarul de săptămâna trecută, 5 experți la nivel european, specializați în uro-oncologie – Prof. Univ. Dr. Christoph Zielinski, Director medical al spitalului Wiener Privatklinik, profesor de oncologie medicală și imunologie clinică, Prim. Dr. Wolfgang Loid, specialist în urologie și chirurgie robotică, Dr. David Kuczer, specialist în oncologie, radioterapie și terapia durerii, Prof. Univ. Dr. Martha Hoffmann, specialist în medicină nucleară, Prof. Univ. Dr. Georg Schatzl, specialist în urologie și andrologie, au prezentat soluții de ultimă oră pentru diagnosticarea și tratarea cancerului de prostată și au răspuns întrebărilor participanților.


Conform unor studii internaționale (International Agency for Research on Cancer -IARC), în anul 2020, în România, 16% dintre cazurile de cancer diagnosticate în rândul bărbaților au fost de prostată, fiind printre primele 3 forme de cancer ca incidență. Totodată, în România, rata de supraviețuire la 5 ani pentru cancerul de prostată este de 77%, în timp ce în media țărilor UE este de 87%. Pe de altă parte, Global Cancer Observatory preconizează că rata de mortalitate cauzată de cancerul de prostată se va dubla în următorii 20 de ani, la nivel global.

„Sunt cifre îngrijorătoare, iar noi, la City Med Center, prin parteneriatul cu WPK Viena, putem oferi pacienților români șansa la un tratament de calitate. În România, anual se înregistrează aproximativ 100.000 de cazuri noi de cancer, din care peste 50.000 duc la deces. Circa 40% din aceste decese (procent estimat de Comisia Europeană la nivelul Uniunii), aproximativ 20.000, ar putea fi prevenite printr-o abordare eficientă, care include depistarea timpurie și tratamentul adecvat. Dintre tipurile de cancer, statistica plasează cancerul de prostată ca cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la bărbați, fiind în primele trei cauze de deces, alături de cancerul pulmonar și cel colorectal. Depistarea timpurie crește șansele de vindecare pe termen lung pentru pacienții cu această afecțiune. Prin urmare, este recomandat ca bărbații, după vârsta de 50 de ani, să meargă anual la un consult urologic și să efectueze testul de screening PSA (antigenul specific prostatic). În plus, adoptarea unui stil de viață sănătos, fără fumat, alcool în exces și sedentarism aduce beneficii semnificative pentru sănătate și reduce riscul afecțiunilor oncologice.”

a declarat doctorul Rodica Ghionea.

„Cel mai important lucru este să oferim acces la cel mai bun doctor de care pacientul are nevoie. Vorbim despre educația acestor doctori și experiența lor. La Wiener Privatklinik avem cei mai buni doctori din Europa, cu o educație pe măsură. Ne bucurăm că reprezentanții City Med Center și pacienții care ajung să beneficieze de serviciile spitalului, prin intermediul partenerului nostru, au luat parte la seminar și s-au întâlnit cu echipa noastră de specialiști”

a declarat Thomas Peter Ebm, CEO Wiener Privatklinik.

Articol preluat de pe stiripesurse.ro:

https://www.stiripesurse.ro/metode-inovatoare-de-diagnostic-si-tratament-al-cancerului-accesibile-pacientilor-romani_3112915.html